Discursul lui Klaus Iohannis la investirea în funcţia de preşedinte al României

"Domnule preşedinte al Senatului, 

domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, 

domnule prim-ministru, 

domnule preşedinte Ion Iliescu, 

domnule preşedinte Emil Constantinescu, 

Prea Fericirea Voastră, 

Înalt Prea Sfiinţia Voastră, stimaţi reprezentanţi ai cultelor, 

Alteţa Voastră Regală, 

stimaţi membri ai Parlamentului României, 

doamnelor şi domnilor miniştri, 

excelenţa voastră domnule decan al Corpului Diplomatic, 

excelenţele voastre doamnelor şi domnilor ambasadori şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice,

 domnule preşedinte al Curţii Constituţionale, 

doamnelor şi domnilor judecători ai Curţii Constituţionale, 

doamnelor şi domnilor magistraţi, 

domnule Avocat al Poporului, 

excelenţele voastre, 

stimaţi cetăţeni, dragi compatrioţi, 

stau aici, în faţa dvs, astăzi conştient de miza acestui moment pentru viitorul României. Sunt recunoscător şi onorat de încrederea pe care cetăţenii României mi-au acordat-o, aceea de a fi preşedintele lor, şi îi asigur că voi fi preşedintele tuturor românilor. Sunt profund mişcat de dragostea de ţară care a stat în spatele participării la vot, de aspiraţia spre libertate şi prosperitate a românilor. Vă mulţumesc vouă, tuturor concetăţenilor mei, pentru că aţi arătat lumii întregi adevărata faţă a României. La 25 de ani după căderea comunismului aţi făcut încă o dată să triumfe democraţia şi participarea. Se vorbeşte foarte mult în aceste zile despre aşteptări, despre speranţele pe care românii şi le pun în viitor, despre semnalul dat de votul din 16 noiembrie. Şi după valul de entuziasm o îndoială din trecut pare a-şi face loc încet pentru unii: dar dacă aşteptările mari duc la dezamăgiri?/dstanesc/ Eu vreau să dărâmăm şi această îndoială, aşa cum am dărâmat şi altele. Şi le spun românilor clar: aşteptările mari pot duce la rezultate mari şi vor duce, pentru că aşteptări mari înseamnă mai multă responsabilitate, mai mult efort, mai multă seriozitate şi mai multă muncă din partea tuturor, iar eu voi fi primul. Momentul în care clasa politică începe să se ridice la înălţimea aşteptărilor nu poate întârzia mult şi nu frica de dezamăgire trebuie să mişte oamenii politici, ci faptul că România se schimbă, că o naţiune de cetăţeni cu aspiraţii, idealuri şi valori, nu va mai accepta să fie reprezentată decât de o clasă politică pe măsură.

Doamnelor şi domnilor,
România lucrului bine făcut este angajamentul pe care mi l-am luat în faţa oamenilor şi cu care pornesc pe acest drum. Îmi propun ca la sfârşitul mandatului meu de preşedinte, România să fie spaţiul unei alte stări de spirit, al unui alt climat social, în care să-şi găsească în sfârşit loc stabilitatea, aprecierea valorii şi calmul. Nu calmul aparent, dat de absenţa dezbaterii, nu calmul în spatele căruia se ascunde resemnarea, ci calmul dat de libertatea de a alege, pentru că există opţiuni de încrederea că prosperitatea vine când fiecare îşi face treaba şi de convingerea că împreună suntem puternici. O Românie în care stabilitatea, calmul şi aprecierea valorii devin reperele normalităţii va fi, fără îndoială, una atractivă pentru investiţii. Locurile de muncă şi prosperitatea pe care toţi românii ni le dorim nu au cum să apară decât într-un asemenea climat. România nu are nevoie să rămână ţara proiectelor mereu începute şi niciodată terminate, de la Constituţie la autostrăzi, ţara vorbelor frumoase şi faptelor puţine, ţara care face legi pentru prezent, nu pentru viitor, pentru interese particulare, nu pentru binele comun. România nu poate să rămână ţara aşteptărilor mari şi rezultatelor mici, ţara timpului irosit şi oportunităţilor ratate şi nu va rămâne. Vreau ca la sfârşitul mandatului meu oamenii să vadă că în România proiectele se duc la bun sfârşit, că am construit instituţii solide, că am făcut legi şi reguli durabile. Vreau ca la sfârşitul mandatului meu să avem satisfacţia de a fi valorificat fiecare şansă şi de a fi lăsat în urmă  România mai puternică şi mai unită. Dar pentru asta trebuie să ne apucăm de treabă. Lucrurile nu se vor întâmpla nici peste noapte nici de la sine. La fiecare etapă vom avea de înfruntat provocări şi capcane, iar rezistenţa la schimbare şi teama de nou care adesea sunt cele mai mari în interiorul sistemului nu trebuie subestimate. Dar le vom depăşi pe toate dacă avem mereu în minte ce ne-am angajat să constrruim. Doamnelor şi domnilor, primul pas în aceast proces este reconstrucţia instituţiilor politice chemate să reprezinte cetăţenii şi să exercite puterea la toate nivelurile. Anul 2015 trebuie să fie dedicat reformării acestora şi construirii unui edificiu statal durabil, pentru 50, nu pentru 5 ani. Şi mă adresez aici în primul rând reprezentanţilor partidelor politice. Mă bucur să constat că există deschiderea pe care am cerut-o pentru a începe discuţiile cu privire la revizuirea Constituţiei şi modernizarea ei, schimbarea legislaţiei electorale, alegerea parlamentului, inclusiv reducerea numărului de parlamentari, alegerea autorităţilor locale, votul prin corespondenţă şi votul electronic, schimbarea legislaţiei partidelor politice incluzând aici şi finanţarea lor şi a campaniilor electorale. Marea capcană, reforma instituţiilor politice, este să o gândim pentru noi, astăzi. Absenţa abordării pe termen lung este la fel de păguboasă ca şi absenţa schimbării.

Înţeleg raţiunile politice, înţeleg mecanismele din interiorul partidelor, dar vă rog pe cei din partide să înţelegeţi în egală măsură că nu mai putem lua decizii conjuncturale, că reconstrucţia instituţiilor politice nu poate porni de la calcule de partid, de la interese particulare, de la distribuiri de funcţii şi nici de la strategii pentru următoarele alegeri. Sper că avem cu toţii înţelepciunea de a nu repeta erorile din trecut, dacă există cu adevărat voinţă politică şi nu doar declaraţii de intenţie, atunci vom lua decizii care conduc la o construcţie durabilă, dincolo de interesele partizane şi de moment. În domeniul statului de drept şi independenţei justiţiei, precum şi a luptei anti-corupţie, paşii făcuţi până acum trebuie cu necesitate continuaţi. Garantarea lor şi acţiunea spiritului lor trebuie să devină normalitate în România. Preşedintele are un rol important în acest sens, pe care desigur îl voi asuma dar este nevoie de înţelegerea clară la nivelul întregii clase politice a unui principiu, nu există altă cale pentru România decât aceea a unei ţări eliberate de corupţie. Mi-aş dori ca la sfârşitul mandatului meu corupţia să nu mai figureze pe agenda publică, instituţiile să funcţioneze pentru cetăţeni, iar oamenii politici să fi înţeles în mod definitiv că se află în serviciul public şi nu pentru interese personale sau de grup. Doamnelor şi domnilor, al doilea capitol esenţial pe care îl avem de reconstruit este acela al marilor sisteme publice, şi nu doar atât, va trebui să ne uităm în perspectivă şi să ne întrebăm cum facem ca ele să funcţioneze, nu doar acum, ci peste una sau două generaţii./aboboc/dstanesc/ Cu toţii spunem de ani de zile: educaţia este o prioritate, vrem reforma sistemului sanitar, vrem un sistem de pensii care asigură o viaţă decentă. Deşi toţi afirmăm că ni le dorim, totuşi, de ce nu le avem? Cum se face că deşi le stabilim ca priorităţi, educaţia şi sănătatea sunt primele care suportă consecinţele crizelor, circumstanţelor şi calculelor politice. Sunt întrebări cu răspunsuri cunoscute. Dacă azi închidem un capitol de 25 de ani şi asumăm un nou început, atunci e momentul să ne raportăm altfel şi la marile sisteme publice – cum construim un sistem de educaţie performant şi competitiv, cum arată un sistem de sănătate corect şi eficient, cum facem ca România să poată plăti pensii decente pe termen lung, cum răspundem la problema demografică? Cu aceste teme va trebui să ne aşezăm la masa dialogului şi în jurul lor să construim consens. În cel mai scurt timp voi chema la ocnsultări partidele politice pentru a decide împreună pe trei chestiuni fundamentale: ce obiective de ţară ne asumăm la aceste capitole, o modalitate de lucru şi de dialog permanent şi un calendar pe etape şi acţiuni pentru a trece de la vorbe la fapte. Guvernele nu vor găsi niciodată suficienţi bani pentru educaţie şi sănătate, nu vor avea niciodată curajul unor schimbări de substanţă, chiar al unor regândiri de sistem dacă nu vor şti încotro merg şi unde vor să ajungă. Marile transformări nu se fac aşteptând condiţiile sociale, economice şi politice perfecte, ci asumând o viziune şi lucrând necontenit cu responsabilitate şi determinare pentru a o împlini. Când vor face acest lucru, românii nuş-i vor mai căuta viitorul dincolo de graniţele ţării iar cei plecaţi vor să se întoarcă. Şi chiar dacă reconstrucţia nu e încă gata, vor dori să contribuie la ea, pentru că în acel moment România va fi o ţară în care politicienii respectă cetăţenii, o ţară care ştie ce vrea şi încotro se îndreaptă.

Doamnelor şi domnilor, dacă în planul politicii interne avem de reconstruit instituţii şi sisteme, în planul politicii externe şi de securitate, România îşi reconfirmă opţiunile şi îşi asumă roluri noi. Clasa politică are multe defecte, dar are un merit important: acela de a fi asumat împreună o opţiune clară şi ireversibilă în ceea ce priveşte politica externă, acela de a fi asigurat României securitatea naţională. Cei trei piloni ai politicii noastre externe sunt: parteneriatul strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană. Cuvintele cheie în ceea ce priveşte politica noastră externă sunt: continuitate şi predictibilitate. Liniile strategice în care statul român este angajat vor fi urmate în timpul mandatului meu de preşedinte. Doresc să facem chiar mai mult, să aprofundăm parteneriatul strategic cu SUA nu doar în zona militară, ci şi în zona schimburilor economice şi culturale, iar în ceea ce priveşte calitatea noastră de membru al NATO, vreau să spun un lucru foarte clar – nu putem fi doar beneficiarii unui sistem de securitate, ci trebuie să asumăm şi rolul de furnizori de securitate. Am spus limpede, este nevoie de o creştere a bugetului apărării până la cel puţin 2% din PIB. Vă propun dumneavoastră, tuturor partidelor parlamentaren să avem un consens pe această temă, inclusiv pentru menţinerea acestui nivel de buget pe termen lung. Dacă este nevoie, voi merge şi voi discuta cu partenerii noştri europeni acest proiect absolut necesar în actualul context geopolitic. Îmi propun ca în primele şase luni ale mandatului, conform atribuţiilor mele constituţionale, să prezint Strategia naţională de apărare a României. Nu în ultimul rând, avem de gândit împreună, putere şi opoziţie, asupra rolulului nostru în Uniunea Europeană. Îmi doresc o voce mai puternică a României în concertul european, un profil mai solid, o contribuţie mai mare la ceea ce înseamnă construcţia unei Europa unite./ovidiu

Doamnelor şi domnilor, cred că salutăm cu toţii rezultatele alegerilor din Republica Moldova, rezultate care au reafirmat o opţiune clară a majorităţii pentru un parcurs european. Pe noi, acest rezultat ne obligă ca în următorii ani să fim sprijinul cel mai important al fraţilor noştri de peste Prut, pentru ca obiectivele lor de integrare europeană să se transforme din deziderat în realitate. Vă propun dumneavoastră, partidelor parlamentare, dar şi tuturor actorilor sociali, mediului academic, să organizăm un consens naţional în jurul acestui obiectiv. Aici nu e vorba doar de declaraţii, ci mai ales de formule de acţiune concrete, prin care sprijinul nostru faţă de integrarea europeană a Republicii Moldova să fie efectiv şi eficient.
Stimaţi invitaţi, doamnelor şi domnilor, dragi români,
Cu toţii ne dorim o transformare profundă a societăţii în care trăim, a României în ansamblul său. Schimbările de legislaţie sunt doar un pas. Ele vor trebui însoţite de o schimbare de mentalităţi, practici şi mod de lucru. Îmi doresc o Românie scoasă din sfera senzaţionalului devenit cotidian, o Românie în care nu e timp de spectacol, pentru că puterea şi opoziţia lucrează. Şi preşedintele, şi guvernul, şi parlamentul lucrează. Fiecare, cu atribuţiile sale şi din poziţia sa. Una din practicile pe care ar trebui să le lăsăm în trecut, acum, la încheierea acestei etape istorice, sunt declaraţiile de complezenţă. Ele ştirbesc încrederea şi nu folosesc la nimic. Lucrul bine făcut înseamnă că vom construi consens, dar consens nu doar în declaraţii, ci în acţiune, cu rezultate măsurabile. Înseamnă că periodic, avem datoria de a veni în faţa românilor, de a comunica onest şi responsabil ce etape am parcurs, în ce stadiu suntem, cât am făcut din ce ne-am angajat şi ce urmează mai departe. Aşa voi proceda eu, în calitate de preşedinte. Mai presus de toate însă, îmi doresc o naţiune puternică.

Aşa voi proceda eu, în calitate de preşedinte. Mai presus de toate, însă, îmi doresc o naţiune puternică. naţiunea română este mai mare decât suma intereselor, ambiţiilor şi chiar reuşitelor individuale. Nu suntem doar un grup de oameni pe care îi leagă o comuniune de tradiţii, limbă, istorie şi spaţiu. Suntem o singură naţiune cu valori şi mai ales obiective, o naţiune de cetăţeni care ştie ce vrea în Europa, în lume şi mai ales care ştie ce vrea pentru sine. Este o onoare pentru mine să fiu preşedintele acestei naţiuni. Vreau ca pentru fiecare român să fie în mod autentic o onoare şi o mândrie că face parte din această naţiune. Trăim într-o lume în care vrem ca lucrurile să se mişte repede şi rezultatele să fie imediate, într-o lume în care să ceri cuiva încredere şi răbdare e o provocare, iar să ai încredere şi răbdare e o provocare şi mai mare şi totuşi, vi le cer. Nu pentru mine, ci încredere şi răbdare unii cu alţii, între noi înşine şi cu noi înşine, ca naţiune, pentru că doar cu ele putem face o construcţie durabilă. Îmi pun întreaga putere şi pricepere la dispoziţia poporului român, ca peste cinci ani să putem spune că România este ţara care a uimit lumea prin transformarea şi reconstrucţia ei. 

Vă mulţumesc!"

Iata si stirea preluata de Agentia Reuters:

Johannis promises corruption crackdown as new Romanian president

Romania's new President Klaus Iohannis walks in front of an honour guard during a take-over ceremony …

BUCHAREST (Reuters) - Center politician Klaus Iohannis was sworn in as Romania’s president on Sunday, promising to crack down on corruption and strengthen institutions 25 years after the fall of communism.

Iohannis won a surprise victory against the leftist prime minister, Victor Ponta, in November's election.

"There is a need for the whole political class to understand there is no other way for Romania except that of a country rid of corruption," Iohannis, 55, told the joint session of the lower house and senate.

"I want that at the end of my term people can see we have made durable laws, solid institutions," he said in the blue-and-gold domed hall of the parliament building built by former communist dictator Nicolae Ceausescu.

Iohannis replaces center politician Traian Basescu, who served for a decade in which Romania joined the European Union in 2007 and saw record economic growth rates before a real estate bubble burst, forcing it to seek help from the International Monetary Fund.

The former communist state of 20 million is emerging from painful budget cuts imposed during the slowdown. Growth rebounded to more than 3 percent in the third quarter of 2014, but corruption and tax evasion are rife. Progress to implement reforms and overhaul a bloated state sector is mixed.

Political squabbles have often hampered Romania's progress in its 25 years of democracy. Prime minister since 2012, Ponta often feuded with the outgoing president, which stymied policymaking and caused a constitutional crisis.

Iohannis, an ethnic German former mayor of a town in Transylvania, has promised to be a unifying president. On Sunday, he said he would soon call all political parties for consultations on a plan of action.

The presidential role is largely ceremonial, but comes with important powers at important moments. The president oversees foreign politics, appoints the prime minister and he can also veto bills and send them back to parliament for more consideration.

(Reporting by Luiza Ilie; Editing by Alison Williams)

Fie-vă milă de noi, domnule Ponta!

Portret „fenomenologic” (în formă de epistolă) al unui candidat la președinția României

N-am simțit niciodată nevoia să vă vorbesc. Dacă o fac acum este pentru că aspirați, cu șanse mari se zice, la funcția de președinte al țării. Iar fiind și țara mea, „îmi pasă”. Așa se face că mi-ați ajuns în mod fatal interlocutor.

Nu știu dacă m-am așezat vreodată cu mai multă nerăbdare (sentiment al urgenței?) să scriu o scrisoare cuiva. Deși este, după cum vedeți, o „scrisoare deschisă”, îmi imaginez tot timpul, scriind, că sunteți singurul cititor al rândurilor mele. Mai mult: am senzația, începând să scriu, că e ca și cum vom sta de vorbă singuri, privindu-vă în ochi și căutând punctul acela de inflexiune care trimite la ultima fărâmă de receptivitate din ființa cuiva. Altfel spus, deși suntem pe scenă, am uitat de sală înainte de a începe spectacolul.

Aș vrea să știți de la bun început că nimic din ce-am să vă spun nu e menit să vă jignească. Nu de un „pamflet” e vorba aici, oricât de abrupte vor fi pe alocuri cuvintele. Ele nu vor face decât să descrie. Voi încerca să vă plimb prin față o oglindă, în speranța că ați putea fi dispus, fie și o clipă, să deslușiți în ea imaginea celui care, candidând, își propune să conducă o țară. Vă las să judecați apoi  dacă, punându-vă în locul meu, v-ați da sau nu pe mâna lui.

Limbajul

Înainte de a deveni prim-ministru în urmă cu doi ani și jumătate, v-am remarcat prin cele câteva intervenții din Parlament. Erau în linia maestrului dvs într-ale politicii, Adrian Năstase. Împărtășeați cu el aroganța aceea neșlefuită caracteristică indivizilor care se confruntă cu puterea la prima generație și care, la nivelul cuvântului, se manifestă sub forma jignirii, a deriziunii și prin introducerea „glumiței” în limbajul politic. Ați supralicitat cât ați putut stilistica aceea bășcălios-năstăsiană de genul poantei cu număratul ouălor. Era de un prost gust desăvârșit. Pe dvs v-a cucerit. Și v-a provocat. Îmi amintesc și-acum de scheciurile vulgare pe care le compuneați acasă și pe care apoi le citeați, mândru de umorul lor inexistent, amuzându-vă singur, de la tribuna Parlamentului.

O să-mi răspundeți poate că ăsta e un detaliu, care nu are nimic de-a face cu soarta țării și cu celelalte lucruri mărețe de care vorbim aici. Dar nu e deloc așa și, nu întâmplător, trag prima tușă a portretului dvs începând cu acest „detaliu”: pe poarta „miștocărelii”, care, cu aportul dvs deloc neglijabil, a devenit un loc comun al limbajului public de la noi, a intrat golănismul în clasa politică. Au intrat analfabeții, tipii al căror limbaj, înregistrat pe când puneau la cale afaceri dubioase, te făcea să crezi că ai descins în inima Ferentarilor. Au intrat miniștri ai culturii și ai învățământului incapabili de un acord gramatical corect. A intrat o șleahtă de huligani publici, prezenți în fiecare seară la televizor, care făceau din cuvinte materia primă pentru minciună, sofism, amenințare, jignire. Ați transformat clovnii în vedete ale partidului și ați lăsat neamendate înjurăturile lansate de la tribună la adresa procurorilor. Ați cauționat parlamentari PSD agresivi care, în discursurile lor, se inspirau din biografia lui Nero (?!), cerându-le colegilor de partid „să pună foc la toate județele din țară necolorate în roșu”. Pe scurt, ați reușit, prin propriile performanțe lingvistice (un fel de insolențe de puber devenite stil de exprimare), cât și prin oamenii pe care i-ați tras după dvs  odată ajuns prim-ministru, să degradați nu numai climatul public și starea noastră de spirit, dar și funcțiile politice și administrative cele mai importante ale țării. V-ați obligat adversarii politici să folosească replici pe măsură și ați dus astfel la escaladarea fără precedent a vulgarității în viața politică. Din acest punct de vedere, comparativ cu ce se întâmplă acum, primele parlamente românești de după 1990 semănau cu Camera Lorzilor. Ne-ați obligat pe toți să ne scăldăm zi de zi în această mocirlă lingvistică și, astfel, să devenim în proporție de masă răi, agresivi și dureros de neciopliți.

Tupeul

În materie de cutezanță impudică ce depășește orice limită, sunteți în clipa de față un performer. Cel mai mare. Sunteți campionul. Ați mers atât de departe cu tupeul în planul realului, încât nimeni nu are pretenția că vă mai poate urma în planul cuvintelor. Pe scurt, ne-ați condamnat la Inexprimabil. Când e vorba de comportamentul dvs, pentru a-l  descrie, nu ne-a rămas decât interjecția. Cam toți cei care ne pierdem timpul scriind am simțit că, în fața libertăților pe care vi le luați, puterea noastră de a formula intră în criză. Nu există în clipa de față un om al condeiului capabil să vă „cânte” insolențele de pe scena publică, comportamentul discreționar scăldat în dispreț, așa cum, pe vremuri, cronicarii reușeau să dea o narațiune convenabilă a isprăvilor pe care le făcea câte un personaj pitoresc scăpat la cârma țării. Așa încât, nu pot decât să enumăr, fad formulate pe lângă formidabila lor suculență, câteva dintre „faptele dvs de arme”.

Să luăm ca pildă pentru început – nu vă grăbiți să dați, sastisit, din mână! – faimosul dvs plagiat. O, nu sperați că trecerea timpului îl va șterge din memoria celor care contează! El vă însoțește ca o umbră și, la un moment dat, ea vă va ajunge din urmă și vă va înhăța. Plagiatul ăsta face parte din arhivele eterne ale lumii românești. Nu și dacă ați fi stat pitit prin nu știu ce cută a societății. Dar așa, ați ieșit pe scenă și ați început să faceți bezele cu aceeași mână cu care vă trecuserăți în cont, printr-un simplu copy paste, aproape o sută de pagini. Chiar nu înțelegeți că nu puteți defila fălos, la nesfârșit, ca procuror, prim-ministru și ca eventual președinte, cu o asemenea mârșăvie în portofoliul vieții dvs? Ceea ce ne-a stupefiat pe toți cei care înțelegeam caracterul scandalos al faptei dvs (în epocă, Dan Tăpălagă și-a încercat primul forțele în lupta cu punerea în cuvinte a acestei escrocherii – vezi articolul antologic De ce furi, procurorule?) a fost că ați putut, psihic și omenește vorbind, să țineți piept acestei grozăvii date pe față. Faptul că ați reușit nu e un motiv de mândrie, ci mai degrabă un simptom îngrijorător. Orice om sănătos, după ce pățește o poveste ca asta, moare de rușine, dispare o vreme, se duce acasă și se bagă sub plapumă.

Îmi amintesc prima conferință de presă după declanșarea scandalului, când le arătați ziariștilor cartea născută din furt. O tot răsfoiați sub ochii camerelor și, încolăcindu-vă în minciuni puerile, cu o mină senină, explicați de zor inexplicabilul. Doi ani mai târziu, ați avut tupeul să readuceți singur vorba despre „chestia aia” și să spuneți că până și o crimă se prescrie, darămite „așa ceva”. Ei bine, cred că ar fi cazul să știți că un plagiat n-are cum să se prescrie, nici măcar dacă, așa cum v-a sugerat recent dna Alina Mungiu, ați mai da un doctorat „pe bune”, sub privirea ei exigentă.

Ce n-ați făcut atunci ca să ștergeți de pe podeaua vieții dvs petele astea de sânge care nu se lasă șterse? Ați desființat comisii academice constituite anume pentru acreditarea titlurilor universitare. V-ați pus mercenarii să le stingă membrilor comisiei lumina, în timp ce deliberau. Ați înființat alte comisii, mamut, de câte patruzeci de oameni, ca rușinea participării la acoperirea unei crimei să se distribuie, verhovenskian, pe cât mai multe capete și verdictul să se piardă în anonimat. Ne-ați explicat, lăsându-ne perplecși, că în anul susținerii, 2003, nu existau reguli ferme pentru punerea ghilimelelor (?!), ca și cum, în lumea modernă, regulile citării sunt perisabile și ar putea evolua (sau s-ar negocia) de la un secol la altul. Ați pus un coleg de partid, ministru și el, să ne explice (nouă!) că plagiatul face parte, de la Aristotel încoace, din obiceiurile academice ale Europei. Ce energie, ce armate de oameni ați pus în mișcare, ca să ne convingeți că de fapt nu vă văzuserăm toți în pielea goală, ci bine îmbrăcat, în complet, de la chiloți la șubă! Vi s-a atras atenția că, de-acum înainte, toți șefii de state, dând mâna cu dvs, vor ști mereu cu cine au de-a face și că hoția asta se va rabate asupra imaginii poporului român: popor de hoți, vor spune, de vreme ce și-a ales un hoț să-l reprezinte.

Totul a fost în zadar! Ați fost, de fapt, redutabil! V-ați bazat oare pe faptul că 90% din poporul român nu știe ce-i un plagiat? (Asta e prima întrebare pe care, de doi ani încoace, i-o pun fiecărui șofer deîndată ce mă urc într-un taxi. Și, spre bucuria mea, am constatat că toți știau. Unul dintre ei mi-a spus: „Sigur că știu: îi furi unuia în cinci minute munca lui de un an-doi”.) S-ar putea să fie așa. Poate că 90% dintre români nu știu, și prea puțin le pasă, de plagiatul dvs. Da, dar alde noi (plus șoferii de taxi!) și străinii pe care-i întâlniți – știu. Și-atunci, dacă aș vrea să mă exprim prețios, v-aș spune că vă ascundeți după o judecată cantitativă, acolo unde e nevoie de una de esență.

Aș mai pomeni încă vreo două-trei din recentele dvs isprăvi. Legate tot de tupeu. Prima: în 2010, l-ați numit pe Mircea Cărtărescu „intelectualul Führer-ului”. Acum, pe 8 octombrie, în preajma anunțării câștigătorului Nobel pentru Literatură, i-ați transmis că-i țineți pumnii pentru a doua zi, „ca să ne bucure cu un nou laureat”. Un adevărat salt mortal pe care, privindu-l, Cărtărescu s-a mărginit să spună că „respinge cu dezgust” urările pe care i le făceați. Nu v-a dat mai multă importanță. Nu a scos din recuzita scrisului său cuvinte pompoase pentru a-și exprima perplexitatea și sila.

Iarăși, recent, v-ați purtat față de ruși, cum bine s-a spus, ca un avocat al lor, căci ați intervenit în treburile justiției și ați cerut procurorilor să ridice sechestrul pus pe stocurile de la Lukoil pentru fraudarea banilor poporului român. După care v-ați grăbit să-l denunțați pe Băsescu ambasadelor din România că atentează la independența justiției!

Românii n-au mai avut parte, în țara lor, de un spectacol de contorsionism de o asemenea anvergură. Patentul este sovietic. Hrușciov se ducea să instaleze rachete în Cuba, după care declara că marele popor sovietic luptă pentru pace. Astăzi, Putin ocupă teritorii ucrainiene, după care îi acuză pe ucrainieni de agresivitate. Nu vreau să spun că tupeul dvs e cultivat sau că are surse de inspirație răsăritene. Sunt convins, dimpotrivă, că are puritatea unui zăcământ autohton. Și că ar putea să fie un dar al lui Dumnezeu făcut, prin dvs, poporului român: o terapie de șoc, „terapia Ponta”. Încep să cred că prin dvs lucrurile sunt împinse hăt-departe, până în punctul-limită al degradării lor. Și că, odată ajunse acolo, ele se vor retrage, cu maxima viteză de recul, într-un „înapoi” salvator. Iar în acel „înapoi” – către care ne îndreptăm dramatic cu ajutorul „terapiei Ponta” – vom redescoperi poate cândva tot ceea ce dvs ne-ați furat: decența, pudoarea, bunul simț și locul pe care fiecare dintre noi se cuvine să-l ocupe în societate. Și asta pentru motivul simplu că nimic nu poate stărui la nesfârșit în inomabil.

Aș mai spune că, înnăscut fiind, tupeul dvs s-a manifestat de fiecare dată în forme compatibile cu vârsta. Dar de-abia din clipa în care ați intrat în viața politică, el și-a găsit debușeul, a devenit vizibil, nociv și a început să  înflorească cu adevărat, atingând, în ultimii doi-trei ani, formele lui de exprimare mature. Asta a fost pentru dvs politica românească de la ora actuală: debușeul pentru un viciu. Iar viața politică de la noi s-a rostogolit atât de jos în acești 25 de ani, încât s-a dovedit pregătită pentru a-l primi și pentru a vi-l cultiva.

Minciuna

Este de fapt o componentă a tupeului dvs. Pentru că e minciună împotriva evidențelor. Dvs, de pildă, dacă ați fi pe jos, în țărână, ați susține sus și tare că sunteți în șa și călăriți voios. Minciuna are sens câtă vreme induce în eroare, câtă vreme își păstrează forța de desfigurare. Dar minciuna dvs nu păcălește pe nimeni (mă rog, pe nimeni dintre cei care au ieșit din minoratul mental). Cei care v-au împins înainte vă acceptă așa cum sunteți și consideră pesemne că minciunile fac parte din „arsenalul” dvs, că asta e arma pe care o preferați. Oricum pe ei nu-i afectează, câtă vreme vă pot utiliza în mod eficient. Nouă, celorlalți, minciunile dvs ne sunt băgate cu forța pe gât, devenind astfel o nemaipomenită formă de sfidare și dispreț. „Îți bați joc de mine?, se spune. Mă minți de la obraz?” Mințind în mod public și de la obraz, dvs ne disprețuiți pe toți.

Felul dvs de a minți a devenit legendar. „Minte și când îl întrebi cât e ceasul”, mi-a spus despre dvs un prieten după vara lui 2012. Ceea ce-nseamnă că prezentarea distorsionată a lucrurilor a devenit la dvs un reflex. Mințiți și când nu e necesar, ca să fiți sigur că veți minți cu rost dacă la o adică va fi necesar. Iarăși, acest tip de a minți nu face parte dintr-un sistem, așa cum se-ntâmpla în comunism. Acolo politicienii mințeau solemn și uniform, de la nivelul unei minciuni colective și impersonale care, ca ideologie, îi îngloba pe toți și-i străjuia de undeva de deasupra capetelor lor. Pentru că toți mințeau la fel, minciuna lor nici nu mai avea relief.

Dvs practicați minciuna oportună, ocazională, la firul ierbii. La dvs, minciuna are personalitate. Mințiți numai pe cont propriu, nu inspirat de vreo mare minciună colectivă. Mințiți după cum vă bate vântul minciunii, după cum cad zarurile în ziua aceea, după ce potlogărie sau minciună anterioară trebuie să cârpiți. Rezultatul? O suită de afirmații punctuale care nu se adună în caracterul unificator al unei linii. Comportamentul dvs nu poate depăși nivelul punctului, nu poate deveni liniar, ca să nu mai vorbim că nu poate alcătui harta cu contururi ferme care e necesară pentru nașterea unui caracter. Fiind făcut din milioanele de puncte dipersate ale minciunilor dvs, așadar neputând oferi garanția unei coerențe morale, dvs nu aveți, obiectiv vorbind, caracter. E, și acesta, un viciu de construcție, o malformație, un handicap din naștere. Cum naiba să vrei să conduci o țară în felul ăsta? Gândiți-vă că, sculându-se dimineața, românii nu vor ști niciodată în ce punct al minciunilor dvs se află în ziua aceea. Or, e extrem de neliniștitor, de inconfortabil și de văduvitor de proiecte să nu știi niciodată exact pe ce lume ești. Cu dvs ne putem culca seara în Europa și trezi a doua zi în China.

Incompetența

Nimeni nu ar putea spune ce anume știți să faceți. Cred că nici dvs nu știți. Formal vorbind, ați făcut studii juridice. Formal vorbind, ați dat și un doctorat în drept penal, dar, ținând cont că un sfert din lucrare este un plagiat, adică un furt, faptul de a-ți atesta calificarea în  penal recurgând la un gest infracțional (plagiatul este o infracțiune) a reușit să împingă, în România, paradoxul pe culmi. Iarăși, deși o vreme ați fost procuror  în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție („secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică”), ba chiar, se zice, ați fost trimis în Italia pentru a studia obiceiurile mafiei, România nu a beneficiat cu nimic de pe urma acestor funcții și experiențe. Ați fi avut din plin ce face în anii aceia, odată revenit în țară. Erau anii în care în România se nășteau și începeau să se organizeze „grupuri infracțonale”. Nici unul dintre borfașii politici care și-au început cariera atunci, marea majoritate din PSD, și care de câțiva ani trec pe bandă pe la DNA nu apare în palmaresul dvs profesional. V-ați remarcat în schimb, odată ajuns șef al PSD-ului, prin zidul de protecție pe care l-ați ridicat în jurul colegilor dvs de partid trimiși în judecată, al urmăriților  și al condamnaților penal. Ați pus astfel în circulație un nou paradox: un procuror care conduce un partid de infractori și care ține, public, partea infractorilor!

Așadar, ce știți să faceți? Sigur este că știți să-i jigniți pe cei care nu fac parte din lumea dvs. „Fasciști” i-ați numit pe câțiva dintre intelectualii de seamă ai țării, folosind cuvinte al căror sens vă scapă. Știți, așadar, să criminalizați opțiunile politice care nu vă convin. Deși oficial trăim într-o democrație care garantează libertatea alegerii, v-am auzit în mai multe rânduri amenințând cu o justiție viitoare care, reglându-și conturile cu actualul președinte, ar urma să și-o regleze și cu cei care au optat, politic, pentru el („O să dea ei seama!”).

Însă efectele incompetenței (și nepăsării) dvs care au lovit țara vor apărea din plin la anul, când se va face bilanțul celor doi ani și jumătate de guvernare. Deja de-acum, pentru un ochi avizat, situația este alarmantă. E al treilea trimestru (neîncheiat) în care, pe fondul unei economii emergente, România se află în recesiune tehnică. Cu felul în care cheltuiți banii era firesc să ajungem aici. Nu vă pasă de unde se vor putea umple găurile finaciare apărute prin cheltuielile de la buget menite să vă atragă un capital de simpatie. Uluitoare este generozitatea electorală cu care împărțiți alocații și subvenții de stat, fără să știți din ce vor fi acoperite în viitor datoriile făcute în numele lor. Când mai aruncați cu câte o pomană în stânga și-n dreapta, folosiți cuvântul magic „sustenabil”. Spuneți: e „sustenabilă” pomana. Dar n-ați explicat niciodată cum anume „se susține” ea și nici cu ce drept o faceți, din banii noștri, tocmai în campania electorală.

Două sunt lucrurile pe care, cred, știți să le faceți cu adevărat. Primul: aveți în mod cert vocație de arivist. V-ați cățărat atât de tenace pe scara vieții încât iată, deși „cârlan” încă (vorba „bunicului” dvs Ion Iliescu), sunteți gata-gata să ajungeți la vârf. Ați făcut-o cu o năucitoare lipsă de scrupule și cred că atunci când culisele acestei ascensiuni vor fi date complet pe față, lumea, amețită până acum de „comedia Spânului”, se va trezi în cele din urmă, îngrozită de anvergura mistificării. Deocamdată, din trusa dvs de cățărător, fac parte și tehnicile pentru secretizarea culiselor urcării.

Al doilea lucru pe care-l practicați cu voluptate sunt giumbușlucurile. Le faceți în ședințele de guvern, la televizor, în public, deîndată ce vă pomeniți în fața microfoanelor. Giumbușlucuri, glumițe, bănculețe, bășcăliuțe, miștocăreli, răspunsuri în doi peri peste tot… Măști, mascarale și mascarade. Și totul cu o mină zâmbăreață și trădând o nemăsurată încântare de sine.

Dar până la urmă, toate astea nu vă conferă decât pitorescul punctual al unui personaj. În fond, în spațiul diversiunii, al populismului și al tehnicilor acaparării, n-ați inventat nimic nou. Până la urmă, nu sunteți decât un urmaș: nu faceți decât să duceți mai departe ceea ce ați primit de la înaintașii dvs.

Moștenirea primită de la bunicul

Bunicul dvs politic, Ion Iliescu, s-a pomenit, la sfârșitul lui ’89, cu un popor bolnav în brațe. După patruzeci și cinci de ani de comunism, pacientul avea febră peste 40 de grade. Orice bun patriot ajuns în locul primului președinte liber ales ar fi încercat să joace rolul medicului. I-ar fi predat bolnavului primele lecții de democrație, l-ar fi învățat primele noțiuni de piață liberă și ar fi încercat să-l facă să se obișnuiască, încet-încet, cu lumina, prea tare după atâția ani de umilință, a libertății. L-ar fi integrat, pe scurt, într-un vast program de recuperare.

Dar bunicul dvs (ales în mod liber de bolnavul febril) a preferat să-i crească bolnavului febra și să-i sporească delirul. Singurul lucru care l-a interesat a fost să le asigure celor care ne inoculaseră virusul înainte de 1990 o aterizare lină pe celălalt mal al istoriei. Avea nevoie în continuare de febra noastră. Cu un popor incult politic, ținut decenii la rând departe de orice decizie, poți face orice. Și mai ales, vei fi sigur că-l va vota ani la rând, ca salvator, pe cel care nu va face decât să-l îmbolnăvească mai rău.

Așadar, „bunicul” n-a vrut să facă din poporul român o societate de alegători liberi într-o democrație matură, ci o masă de manevră în mâna unui partid unic, dusă cu zăhărelul pomenii de la un ciclu electoral la altul. Ce nu face un om sărac pentru un litru de ulei, pentru o masă în curtea bisericii, pentru un bal al primăriei cu mici și sarmale? Sărăcia este un ingredient esențial în scenariul manipulării. Oamenii săraci nu pot gândi dincolo de ziua de mâine, nu fac planuri, nu caută soluții. Oamenii săraci pot fi lesne introduși în ecuația lui „a cere” și „a primi”.

Așadar, bunicul dvs i-a crescut bolnavului febra, i-a cultivat maladia, a continuat să-l țină cu mințile sucite. Și toate astea spunând că, „om de stânga” fiind (inexact: un comunist nu e niciodată om de stânga, ci de extrema-stângă),  moare de dragul poporului. A dat drumul peste țară armatei de activiști și securiști ajunse cu bine, cum spuneam, pe noul țărm al istoriei. S-au uitat o vreme, temători, în jur, și-au pus o vreme piciorul în ghips, s-au lămurit cum stau lucrurile, apoi și-au aruncat vechile uniforme de „activiști” și au reapărut radioși la rampă: acum purtau costume de „democrați” și „oameni de afaceri”.

Primul lucru pe care l-au făcut: preluând canalele de comunicare ale societății, au folosit sistematic sofismul ca mod de manipulare. Orice tentativă de lustrație a fost denunțată ca „vânătoare de vrăjitoare”. Le-au creat investitorilor  străini, concurenți nedoriți, portretul de „capitaliști rapace” și au ridicat împotriva lor scutul demagogic al formulei „nu ne vindem țara!”. Aceste cuvinte magice le-au permis s-o acapareze ei și, obiectiv vorbind, au condamnat la subdezvoltare economia României. Împotriva celor care ar fi putut juca rolul de medic al societății, au pus „masele muncitoare” să strige „moarte intelectualilor!”. Sub pulpana lungii  guvernări iliesciene a înflorit corupția și s-a născut baronetul României, „capitalismul de cumetrie”, cum l-a botezat atât de inspirat dl Iliescu însuși, tot el, apoi, asigurându-i toate condițiile ca să se dezvolte. Au pus, și au ținut sub control politic până în ultima clipă, justiția țării. Au pronat cu toții pacea socială („un președinte pentru liniștea noastră”), care nu era altceva decât privilegiul acordat noului activ de partid de a fura în liniște și impunitate.

Pe această temelie a așezat „bunicul” dvs tranziția. Cine ar putea să numere exact deceniile cu care a întârziat el România să  apuce pe drumul bunăstării și al civilizației? Cine ar putea să măsoare întinderea răului inaugural pe care ni l-a făcut?

Exploatarea febrei pacientului

Trecând la conducerea  PSD-ului, ați preluat această moștenire. În fapt, un imperiu al corupției și furtului organizat, producând pentru populația României, „ceas de ceas și clipă de clipă”, sărăcie și dezolare. Fiul spiritual al dlui Iliescu și tatăl dvs politic, Adrian Năstase, i-a întărit granițele, punând la punct tehnicile profesioniste de drenare ale banului public în buzunare particulare. Ați preluat bolnavul bine îmbolnăvit. Aveați de făcut două lucruri. Mai întâi, trebuia să-i administrați în continuare drogul febrei, al pomenii și al minciunii. Dar, mai ales – și asta vă punea de la început o uriașă răspundere pe umeri – să le redați jefuitorilor de bugete aflați în vârful ierarhiei, pe lângă certitudinea conservării surselor de îmbogățire, și siguranța că se vor bucura, netulburați de justiție, de rodul furturilor trecute, prezente și viitoare.

Și prilejul nu s-a lăsat așteptat. Ne pregăteam să ieșim din criză. Eram cu toții la greu. Fără „măsuri de austeritate” se pare că nu prea aveam cum s-o scoatem la capăt. Știați și dvs prea bine că altă soluție nu exista. Ar fi fost – momentul acesta de opintire pentru o țară întreagă – o minunată ocazie de conciliere politică a societății și un început de reconstrucție a României. Într-un context ca acela, adversitățile politice ar fi trebuit să amuțească o vreme. Dar, în loc să vă pese de noi, ați mai crescut febra pacientului cu un grad. Ați ațâțat în mod cinic și sălbatic populația împotriva celor care, pentru a ne scoate întregi la mal, se văzuseră constrânși să ia măsuri nepopulare. Au făcut-o știind foarte bine că opoziția îi poate transforma  în victima unui populism la îndemână. Ați avut lipsa de fair play să recurgeți la el. I-ați demonizat pe cei care, alegând să scoată țara la liman, știau prea bine că riscă să se înece ei. Din acel moment, eliminarea lui Traian Băsescu, tăietorul-de-pensii-și-salarii, a devenit și a rămas singurul punct în programul dvs politic. N-ați pierdut ocazia să-i dați în cap adversarului când era cu mâinile legate. Încercarea disperată de a-l da jos nu era altceva decât un mod de a împacheta în „bine național” spaimele care vă bântuiau fără încetare. Erați terorizat pur și simplu de gândul unei justiții scăpate total de sub control politic. În locul unei solidarizări politice la greu, care v-ar fi legitimat pentru prima oară după 1990 ca un „partid pentru țară”, și nu ca unul al răului organizat, ați preferat să sădiți, în mințile noastre febrile, fantasma dictatorului. De fapt, n-ați făcut decât să lipsiți România de punctul ei intern de echilibru. De când ați preluat guvernul, România nu mai e guvernată. Combinațiile de gașcă, pe care le numiți „politică”, vă acaparează tot timpul. Iar pe noi ne țin cu sufletul la gură și ne dau senzația că ne aflăm în epicentrul unui cutremur perpetuu.  Ne-ați furat direcția în care trebuia să mergem. Ce s-a petrecut în vara lui 2012 reprezintă, după mineriadele „bunicului”, cel mai neprietenos act la adresa poporului român. Ați fost atunci leit băieților răi din Portocala mecanică. Păreați un huligan adolescent scăpat în magazinul de porțelanuri al fragilei noastre democrații. Ați spart cu bâta obiecte prețioase, arse la foc mocnit, ani la rând, în cuptoarele renașterii chinuite ale acestui popor. Tot ce se căznise să iasă cu greu la lumină – Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, Institutul Cultural Român, Parlamentul însuși (ați încurajat migrarea subvenționată a politicienilor de la un partid la altul) – a fost făcut zob în câteva zile.

Vin alegerile

Iar acum suntem în preajma alegerilor prezidențiale. Febra  pacientului trebuie exploatată din nou la maximum. O vreme, i se aduce acestuia la pat pomană. „I se dă.” Ca și pe vremuri. „Ce se dă aici?” era întrebarea standard pe care o punea orice trecător când vedea o coadă. Și dacă socotea că are vreo șansă „să primească”, se așeza și el la coadă „să i se dea”. O, „se dădeau” de toate! Partidul, în grija și iubirea lui pentru noi, ne dădea când pâine, când ouă, când brânză, când schelete de pui. Câte puțin din toate, pentru ca instinctul foamei și al vânătorii să fie mereu în alertă. Iar noi „primeam”, când primeam,  pâine, ouă, brânză, schelete de pui. În aceste condiții, mărfurile încetaseră să fie mărfuri, iar banii ajunseseră o formalitate. Se umbla cu banii într-un buzunar, și cu punga de plastic pliată în celălalt buzunar. Esențial era să poți face ceva cu banii și punga. Iar când făceai, pentru că totul avea alura unui hazard binevoitor și a unei generozități al cărei autor rămânea în umbră (știai, doar, că e „Partidul”), nu te puteai desprinde de senzația că ți „se dăduse” și că „primiseși”. Evident, ceea ce ni se „dădea” și ceea ce „primeam” era o infimă parte din ceea ce ni se lua.

Și dvs luați din banii noștri și-i dați fără să ne-ntrebați ce vrem să se facă cu ei. Îi dați sub formă de „alocații” lăcașelor de cult,  primăriilor comunale, copiilor de etnie romă – toate astea în plină campanie electorală.  Evident, pentru toată acestă generozitate țintită, practicată pe banii noștri, primiți voturi. În fapt, ați alocat o parte din banii noștri alegerii dvs ca președinte. Slujbașii clerului sunt tranformați în agenți electorali, primarii își conduc plutoanele rurale la vot, etnia romă își face peste noapte partid și declară pe față că „vă așteaptă la negocieri” și vă „sprijină”. În preajma alegerilor, folosind banii publici, v-ați pus astfel la punct o adevărată armată electorală făcută din preoți, romi și primari. Ce democrație e asta și ce „cursă electorală”, când unul dintre candidații la prezidențiale ia startul avantajat de funcția de prim-ministru și-și cumpără din bugetul de rezervă al țării alegători și agenți electorali? Până și locuitorul ultimului cătun ar trebui să țipe de indignare.

Dar lucrul cel mai grav este că ați ridicat la rang de politică de stat cea mai teribilă formă a ne-patriotismului: populismul. „Mândri că suntem români”? Într-un moment în care România se află în coada clasamentelor europene la mai toate capitolele importante ale vieții (civilizație, salarii, sănătate, educație, mediu, șosele…)? Mândri că suntem români putem fi când ne gândim la domnitorul Cuza, la Brătieni, la Carol I, la Spiru Haret, la Carol Davila, la Regina Maria, la Eminescu și Caragiale, la Cioran și la Mircea Cărtărescu, dar nu la Ponta și la guvernarea lui. Când unul dintre noi ridică glasul să spună în ce hal ne-a adus țara clasa politică a tranziției, e denunțat de corul huiduitorilor de profesie ca nepatriot. Nu patriotismul de paradă e pus în discuție. Nu participarea ipocrită la hramuri și la plimbări de moaște e nepatriotică.  Nu anexarea politică în emisiuni de televiziune a unor copii medaliați la concursuri de gimnastică sau la olimpiade de matematică e nepatriotică.  Nu menținerea în analfabetism a populației e nepatriotică. Nu surparea permanentă a instituțiilor statului de drept și oblăduirea borfașilor sunt nepatriotice. Arătați cu degetul sunt cei care îndrăznesc să spună că se întâmplă toate astea. Și care o fac pentru că sunt răniți de moarte de imaginea unei populații care bântuie prin lume, fugind unde vede cu ochii de o țară devastată de hoție, circ și minciună.

Final neașteptat. Un prinț shakespearian pe drumul Damascului

Am obosit să vă scriu. În momentele în care nu mai văd ieșire din urâțenia în care ne faceți să trăim și pe care vreți s-o instalați de-acum în inima vieților noastre, îmi imaginez o miraculoasă convertire. Îmi spun că aveți toate datele să faceți cel mai formidabil salt: să deveniți din persecutor al binelui – misionar al lui. Încerc să vă tentez, încerc să vă conving. Ascultați.

Cine servește răul în mod călduț, meschin, nespectaculos nu are de unde se converti. În schimb, cine e instalat în epicentrul lui – cine minte la scară mare, fură doctorate, face zid în jurul jefuitorilor de țară și-și pricopsește anturajul – are din plin terenul solid pentru a executa saltul mântuirii  sale. E nevoie de întreaga vizibilitate a răului, pentru ca binele să poată apărea la lumină prin contrast, ca forță eliberată. I-am invidiat întotdeauna pe cei care au ajuns să pășească pe drumul Damascului. Pentru că acolo alchimia morală e mirifică. Noi, ceilalți, trăim o viață întreagă zidiți în mediocritatea păcatelor noastre, pe care încercăm s-o domolim din când în când cu câte o faptă bună la fel de mediocră. Măreția binelui, în schimb, apare când ea se opune unui rău măreț venit nu din afară, ci din chiar viscerele lui. Dinlăuntrul aceleiași persoane. Nu cred să existe fericire mai mare decât să trăiești ziua în care simți cum pleacă demonii din tine. Închipuiți-vă cum arată o inimă care bate diavolește în slujba tuturor netrebniciilor lumii, schimbând deodată direcția bătăilor, cu aceeași patimă și forță, întru alinarea suferințelor omenești.

Dvs aveți toate datele pentru a realiza o răsturnare de proporții. Poporul român, când nu știe să iasă din impas, așteaptă o minune. Nu vreți dvs să-i furnizați minunea asta și să deveniți opusul a ceea ce sunteți? Nu vreți să fiți ca Henric, prinț de Wales, fiul regelui Henric al IV-lea? Cel pe care prietenii de beție și de netrebnicii cu care se-nhăitase, burduhănosul Falstaff în primul rând, maestrul lui în stricăciune, lăudăroșenie, minciună și depravare, îl numeau Hal?  Cel despre care regele se întreba de unde anume se adunaseră în fiul său „atâtea patimi josnice, nevrednice, murdare, deșănțate, de unde-atât noroi? De unde cârdășia cu haimanale fără căpătâi”? Hal, cel care în preajma morții tatălui devine opusul său, cel care se transformă în prințul Henric, iar care din clipa în care își pune, ajungând Henric al V-lea, coroana pe cap, îi spune lui Falstaff, vechiului dascăl al depravărilor sale, ca „sub strășnicia morții, să plece la zece mile” de palatul său? Povestea asta e una dintre cele mai frumoase din câte se află în piesele istorice ale lui Shakespeare.

Nu sunteți tentat, o clipă, să intrați în legendă, ca prințul Hal, pe poarta unei miraculoase convertiri? Să vă trimiteți socrul și pe ceilalți dascăli ai depravării, care v-au stat alături în toți acești ani, „la zece mile” de locuința dvs? Vă dați seama ce show la scara istoriei ați putea regiza? Sunt tentat să spun acum din nou, așa cum am spus la capătul unui Apel pe care l-am scris în ultima zi a anului 1989: „Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți primi recunoștința noastră. Vă vom iubi”.

Iar dacă nu puteți, atunci nu-mi mai rămâne decât să vă rog să vă îndurați de noi. Fie-vă milă de noi, domnule Ponta! Nu faceți să vină năpasta peste România, ajungând dvs președinte al ei! Nu cred că în halul în care e acum, țara noastră ar suporta lesne lespedea răului pe care vă pregătiți să o așezați, pentru câțiva ani buni, peste ea. Nu ne lăsați să apucăm pe drumul lung și ocolit al „terapiei Ponta”, la capătul căreia, dacă am mai exista ca popor, nu ne-am putea vindeca decât după ce vom fi băut până la capăt din paharul tuturor amărăciunilor noastre.

Gabriel Liiceanu 

Prezentarea localitatii

Suprafata: 8512 ha

Intravilan: 341 ha

Extravilan: 8171 ha

Populatie: 4039

Gospodarii: 1313

Nr. locuinte: 1313

Nr. gradinite: 3

Nr. scoli: 3

Nr. licee: 1

Numele localitatilor aflate in administratie: Apoldu de Sus, Dobîrca

Asezarea geografica: Oraşul este situat în sudul Transilvaniei la extremitatea vestică judeţului Sibiu, la jumătatea distanţei dintre Sibiu şi Alba Iulia (aproximativ 35 km de fiecare dintre cele două municipii reşedintă de judeţ) şi la 21 km de Municipiul Sebes, pe D.N.1
Vecinii săi sunt:
-la nord, satele Boz, Draşov şi Cunţa din judeţul Alba
-la vest, satele Câlnic, Reciu, Gârbova-jud Alba
-la sud, comunele Poiana, Tilişca şi Jina-jud Sibiu
-la est, satul Aciliu şi comuna Apoldu de Jos-jud Sibiu.

Activitati specifice zonei: Specificul economic al oraşului a rămas şi după 1990 tot preponderant agricol, cu ramurile corespunzătoare acestui sector : cultura cerealelor, viticulture, pomicultura legumicultura, păstoritul .

Activitati economice principale: Activitatea de Producţie Meşteşugărească, Industrială şi Comerţ

Obiective turistice: Staţiunea Băile Miercurea Sibiului - 3 moteluri
Hotel "Confort Hotel"
Biserică Evanghelică Miercurea
Cetăţi ţărăneşti medievale
Biserica romano-catolică Miercurea
Biserica Ortodoxă Miercurea
Biserica cetate - Miercurea Sibiului, Apoldu de Sus, Dobârca
Sit arheologic - neolitic

Evenimente locale: Zilele oraşului Miercurea - 21 mai
Târguri:
Miercurea Sibiului - 22 februarie, 25 iunie, 17 august, 9 septembrie
Apoldu - 17 martie, 17 noiembrie

Facilitati oferite investitorilor: Concesionare terenuri, construcţii, case
Zonă industrială
Forţă de muncă calificată
Limba germană
Mediu de afaceri cu investitori străini
Acces DN 1
Sprijinul Administraţiei Publice Locale

Proiecte de investitii: Introducerea apei potabile şi a canalizării
Introducerea gazului metan
Ecologizarea zonei Mărginimea Sibiului (în curs de implementare)